Cuvintele izbite de perete

Să facem din ele un zmeu
aşa spui de fiecare dată
când deschizi fereastra dimineaţa
să iasă mirosul nostru pe geam
să intre în plămânii bătrânilor

gramădiţi pe covor
să mâncăm biscuiţi
ca şi când asta ar împiedica ceva

să-l ridicăm pe plajă
uneori dormeam la prânz
eu aşteptam
mângâierile tale de peşte ce se zbate pe uscat
le uitai în scurta distanţă dintre noi
alergai în vis
simţeam fuga ta şi privirea fiecărui om
care mă pândea din ochii tăi
atunci adormeam şi eu, obosită de tine
de mirosul tău greu de apă stătută

dacă zboară să plecăm să uităm
toate cuvintele astea izbite de perete
care într-o zi fără vânt se vor îneca în mare.

Advertisement

2 responses to this post.

  1. gramădiţi pe covor
    să mâncăm biscuiţi
    ca şi când asta ar împiedica ceva

    asta-i desăvârșit spus. Și poemul e, în totalitatea lui. Bun. Dă-i ‘nainte.

    Reply

  2. frumoase versurile, Octa; unele foarte frumoase, numai un lucru nu inteleg; de unde ai scos peretele ala in mijlocul marii; puteai sa le izbesti si tu de altceva..

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: