Să facem din ele un zmeu
aşa spui de fiecare dată
când deschizi fereastra dimineaţa
să iasă mirosul nostru pe geam
să intre în plămânii bătrânilor
gramădiţi pe covor
să mâncăm biscuiţi
ca şi când asta ar împiedica ceva
să-l ridicăm pe plajă
uneori dormeam la prânz
eu aşteptam
mângâierile tale de peşte ce se zbate pe uscat
le uitai în scurta distanţă dintre noi
alergai în vis
simţeam fuga ta şi privirea fiecărui om
care mă pândea din ochii tăi
atunci adormeam şi eu, obosită de tine
de mirosul tău greu de apă stătută
dacă zboară să plecăm să uităm
toate cuvintele astea izbite de perete
care într-o zi fără vânt se vor îneca în mare.
Aventurile Uliseei 
Posted by Gabriela Savitsky on November 19, 2009 at 8:20 am
gramădiţi pe covor
să mâncăm biscuiţi
ca şi când asta ar împiedica ceva
asta-i desăvârșit spus. Și poemul e, în totalitatea lui. Bun. Dă-i ‘nainte.
Posted by paulgsandu on November 22, 2009 at 12:47 pm
frumoase versurile, Octa; unele foarte frumoase, numai un lucru nu inteleg; de unde ai scos peretele ala in mijlocul marii; puteai sa le izbesti si tu de altceva..