ştii că nu o să se întâmple nimic Io
că nu o să se lepede de pe tine cămaşa de om
decât mai târziu când oricum nu mai contează
că o să-ţi pese prea mult
şi la asta ai eşuat Io
dar ţi-o asumi spintecând cu uşa cu capul plecat
aici stă puterea ta
e o voluptate în a face asta
pentru tine e ca şi când ţi-ai fi trăit
toată viaţa în pijamale
şi poţi să fii atât de sinceră până la a rupe
în fâşii imateriale fiecare gest neterminat
fiecare gând pe care îl alergi
ca-ntr-un joc de-a baba oarba
pe care-l trişezi
dar numai aici
unde ai părul verde şi venele căprui
trebuie să curgă una după alta pe nesimţite
în paharul cu lapte cald când tu nu vezi
când duci cana la gură să poţi adormi
în rest umpli goluri dintre dinţi
şi-n loc de măsele pregăteşti ciocanele
ca să-i poţi privi teatral în geamul ud
şi-n loc de semnul crucii
scrii cu limba pe cerul gurii
numele tău.
Aventurile Uliseei 
Posted by paulgsandu on February 9, 2010 at 8:21 am
e frumoasa, Octa, poezia ta!
singurul vers cu care nu ma inteleg bine e cel cu pijamalele..
Posted by octavia_sandu on February 9, 2010 at 8:25 am
Nu stiu ce are toata lumea cu versul asta, mie imi place si spune multe daca il privesti in context. Ma bucur oricum daca restul iti place si parerile sunt binevenite:)