Archive for March 8th, 2010

Pactul

Merg printr-un şir de camere. Nu sunt luminate şi simt ca şi cum mâinile mele ar trece prin pânze de paiajen. Se cade să spun că nu-mi pasă de nimic, nici de mutrele voastre solemne şi grave care acum probabil că mă privesc. Păşesc într-o altă camera pe dibuite. E mai mică şi respir un aer de fier de parcă aş fi la multe mile sub apă. Asta seamănă cu un joc de-a ascunselea doar că nu ştiu dacă eu caut sau sunt căutată sau amândouă de-o potrivă. Sunt numai oglinzi pe pereti şi ai impresia că imaginea ta multiplicată, în negură se poate întoarce din clipă în clipă asupra, nimicindu-te.Lumina mă doare şi respir sacadat. Şi Evi a trecut prin asta cu mai mult curaj decât mine. De aici mă arunc înainte, fie ce-o fi. Mi-e frică. Din pereţi iese un miros de haine fierte în leşie. Tu ai crezut Evi când ţi-au spus? Ai crezut tot? Şi tu ai umblat prin negura asta şi ai simţit cum hainele sunt grele şi se trag în jos? Parcă şi unghiile sunt îmbibate de apă. Îmi pipăi faţa şi cred că sunt tot eu. Acum se aude un zgomot ca de mere care pică sistematic din copac. S-a dus. O vizită inoportună. Aşa am să numesc povestirea asta dacă ies vreodată de aici şi apuc să-o scriu, mă auzi Evi? Râd singură şoriceşte, apoi mă apucă tremuratul. Merg, merg, merg. Nu mă lovesc de nimic în drumul meu şi asta mi se pare suspect. Poate că afară e cald tare, şi încep ăia să pună dozatoare de apă prin parc. Poate nu o să mai ajung să scriu niciodată nimic, poate că…Departe văd o lumină ca o gutuie ce luceşte stins în întuneric. Grăbesc pasul spre ea. Mă împiedec acum de toate nebuniile. Lumina creşte uşor şi eu calc pe ea. E dulce şi zemoasă. Un vânt uşor trece din spatele meu de parcă ar fi nişte aripi de porumbei. Mă opresc. Lumina e puternică acum, dar nu te doare şi am sentimentul că s-a încheiat, orice căutare, orice neputinţă acum s-a încheiat. Şi stau aşa legănată de o muzică pe care sunt sigură că doar eu o aud. În felul ăsta m-am vindecat iremediabil de frică.