am spus într-un final că-mi pare rău
şi iarba mi-a crescut prin talpa pantofului
din tablou se uită mama mai tânără şi mai frumoasă decât mine
eu spun totul când luminile se sting
asta e limita mea
cântece la chitară şi mult marţipan
ştii tată, câteodată umblu hai-hui pe stradă
şi am impresia că cineva îmi mângâie creştetul
dacă vrei ne uităm pe geam
la pălăriile de abur ale canalelor
şi n-o se ne mai simţim singuri
zilele trec în rest tocite
ca o mătură
cu care nu mai poţi să aduni nimic.
