Epilog

am spus într-un final că-mi pare rău

şi iarba mi-a crescut prin talpa pantofului

din tablou se uită mama                                                                                                                                                                                             mai tânără şi mai frumoasă decât mine


eu spun totul când luminile se sting
asta e limita mea
cântece la chitară şi mult marţipan

ştii tată, câteodată umblu hai-hui pe stradă
şi am impresia că cineva îmi mângâie creştetul

dacă vrei ne uităm pe geam
la pălăriile de abur ale canalelor
şi n-o se ne mai simţim singuri

zilele trec în rest tocite
ca o mătură
cu care nu mai poţi să aduni nimic.

Advertisements

5 responses to this post.

  1. […] de polen, beneficiind de un supliment alimentar neprogramat. Această aventură făcu ulterior ca lucrătoarea Polenia să aibă un fizic mai robust şi înclinaţii nesănătoase către visare. […]

    Reply

  2. “dacă vrei ne uităm pe geam
    la pălăriile de abur ale canalelor
    şi n-o se ne mai simţim singuri

    zilele trec în rest tocite
    ca o mătură
    cu care nu mai poţi să aduni nimic”…

    Remarc finalul, cu toată tristeţea lui. Seară bună!

    Reply

  3. […] PRINTRE BLOGURI – IOAN BISTRIŢEANUL (concurs de poezie); MIKAEL EON (Salvador Dali);  OCTAVIA SANDU (epilog); GEOCER (Goguţ se implică… – un text excelent); IOAN USCA (stupul – 7); SIMION […]

    Reply

  4. Cristi, cateodata tristetea asta scoate din noi ce-i mai bun. Pacat totusi ca trebuie sa fie asa. Noapte buna!

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: