Treptele salvării II

Ieri noapte ai ajuns acasă beat şi de rău ce-ţi era nici n-ai putut să dibuieşti pe negură wc-ul aşa că ai preferat chiuveta fiindu-ţi mai comodă şi ţi-ai amintit de becul pe care tot vrei să-l cumperi da’ drumul nu te îndeamnă aşa că ai aprins într-un final veioza chioară şi ţi-ai pus repede mâna la ochi de parcă lumina asta ar fi vrut să scoată din intestinele tale tot ce rămăsese ca un maţ de porc spart din care umplutura curge pe masă şi până să te aşezi în pat ai început o luptă de pomină cu pantofii care nu voiau nici în ruptul capului să iasă, iar tu nu puteai să stai cocostârc într-un picior aşa că i-ai dat dracu rapid şi ai trecut mai sus, la pantaloni unde cureaua îţi juca feste din cele mai urâte, o primiseşi cadou de la Ea, când Ea încă venea pe la tine şi râdea la toate glumele tale proaste, dar asta era o altă vreme, de care nu voiai cu nici un chip să-ţi aminteşti căci era de-a dreptul prostesc să te gândeşti cum scuipa ea sâmburii strugurilor în scrumieră, cum chiţăia în patul tău şubred şi vechi sau de ziua în care a venit cu Angi, n-are nicicun rost, îţi zici în timp ce rupi câţiva nasturi la camaşa, „lucrurile astea nici măcar nu mi s-au întâmplat mie, ci  unei alte persoane cu care am locuit un timp”,  adică toate scenele picante pe care nu le puteai da peste cap o dată cu votca ca şi cum ai fi fost  la un teatru  mare cu scaune roşii cum s-a întâmplat odată prin vremurile pierdute când  ai fost cu Ea, de aţi stat în primul rând şi tu te-ai holbat sub fusta uneia care plângea în hotote cu pistolul în mâna, iar Ea s-a întâmplat să-ţi muşte tare lobul urechii, şi de-atunci ai urmărit interesat doar picioarele păroase ce se perindau pe acolo, dar astea erau alte lucruri fără rost, pe care le catalogai în sertarul altcuiva căci tu nu ai un sertar al tău şi tot ce ţi-a rămas e băutura  care te iubeşte mai mult decât oricine deşi ţie îţi vine câteodată s-o urăşti înapoi da’ ţi-e frică, măcar de-ai fi avut-o pe Angi să mai vorbeşti cu ea, să-i dai un peşte uscat şi să stai să priveşti mişcările ei lente pentru că Angi asta făcea oprea timpul pentru tine, era fermecată şi era de la Ea, dar acum s-au dus naibii toate, te gândeşti la prietenii din bar care s-au pilit mai rău ca tine şi râzi de ei în timp ce te chinui să te bagi în pat fără gânduri mari, doar tu, cu frica ta ce muşcă din plămâni şi te face să tremuri de parcă ai exact în momentul în care ai închide ochii, ei, toţi de stau acum ascunşi prin dulap şi pe sub masă să nu-i vezi, s-ar năpusti spre tine, îţi aminteşti senzaţia aia de când erai bebeluş şi furnicile au început  umble pe tine şi nu puteai să faci nimic, să zici nimic, nici nu ştiai că-s acolo şi că se cheamă furnici, doar aşteptai să înhaţi  cu limba picăturile calde de sânge când cădeau de pe frunte, atât îţi rămânea,  dar poate şi asta e o amintire inventată de tine când ai combinat două poveşti de la bunica  cu puţină votcă şi ai povestit-o prietenilor tăi de băut,  că oricât ai încerca nu-ţi mai poţi aminti nimic, decât senzaţia aia care e mai vie decât toate amintie tale la un loc şi deja e mai vie decât tine.

3 responses to this post.

  1. E mai fain la chiuveră, dar trebuie să ai înălţimea potrivită…

    Reply

  2. […] a-mi scoate din letargie concitadinii şi a-i obliga să gândească, am ieşit într-una din zilele însorite […]

    Reply

  3. […] înseamnă a înceta să trăiești pentru tine, a face ca toate sentimentele omenești, teama, speranța, durerea, bucuria, plăcerea să nu depindă decât de o singură ființă; înseamnă a te cufunda […]

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: