Ca o molie

asta sunt eu

priviţi-mă

goală cum mă înec în trup fără ieşire

dacă închid ochii

braţele mi se învârt

până când ajung un butoi sărat de carne

plămânii mi se rotesc

ca două farfurii zburătoare

în fiecare noapte cresc c-un centimetru şi slăbesc un kilogram

asta sunt eu

e prea deasă ceaţa

să mă mai pot întoarce

şi e deja prea târziu

Salutare cititorilor, mai abitir Ioanei Duta si lui Ivanuska

Advertisement

tu în cine crezi

tot ce scriu mi se pare genial

pentru 10 minute

câteodată nici atât

apoi pic într-o tristeţe nămoaloasă

şi-mi spun că niciodată

n-o să fiu scriitoare cu adevărat

o scriitoare cu cojones

să tremure tastatura sub mâinile mele

să rupă şi să distrugă şi să refacă din plictiseală totul

îmi lipesc prea multe ca să le enumăr aici

şi mi-e prea lene pentru asta

aşa că încerc o eschivare diplomatică

tu în cine crezi

m-am întrebat azi

când îmi venea să nu mai cobor deloc din 33

da tu domnişoaro de stai lăbărţată pe scaunul meu şi priveşti pe geam

de oboseală şi pentru că m-a luat aşa

pe nepregătite

nici n-am mai ştiut ce să răspund

cui sa te rogi si pe cine sa intrebi

masa pe care scriu se intinde

in fata mea

ca mierea  pe o felie de paine mucegaita

cui sa te rogi si pe cine sa intrebi

cand gurile de canal smarcos

pompeaza neincetat aer in plamani

cui sa-ti arati pumnii

uscati ca doua prune trecute

cand ghiozdanele lor

cara doar bocanci cu botul rotund

talpa neagra si groasa

urechile lor pline de papadie n-o sa auda

strigatul care iti umfla amigdalele

nu poti sa inghiti

nu pot sa scuipi

asa ca-l impingi cu limba

dintr-o parte in alta a gurii

ca pe un balon cu heliu ce se tot umfla

mierea se intinde pe masa mucegaita

in fata mea

o felie de paine ca o masa

pe care scriu

cui sa te rogi si pe cine sa intrebi

(p.s. am scris poezia asta ca sa pot scrie altele mai bune apoi)

casa mea sunt eu

mărşăluiesc visând

am pălărie de paie

 

nu sunt slabă

eu sunt casa mea

nu sunt mică

corpul meu e o cetate

mâinile mele sunt un râu îngheţat

nu sunt singură

în venele mele dorm peşti răpitori

mă acopăr cu gem şi chem fiarele

 

mărunt ploaia

 

întotdeauna casa aşteptă

cu un tort imens  în mijlocul camerei

şi-n loc de lumânare a crescut un copac

pe fiecare ramură sunt alte fructe

cad noaptea

în curând nu o să mai am unde să dorm

mănânc doar mere caise prune

cireşe pere gutui

din casa mea  nu  există ieşire

strigatul meu picteaza

in rosu peretii