Literatură şi medicină(articol scris mai demult)

La Facultatea de Medicină din Timişoara e-un fel rai. Doar că nu e vorba de raiul luminos al lui Dante, ci de bolgii strălucind suprapuse, meşteşugit deghizate şi îmbrăcate întocmai ca o lucrătură a Nefârtatului: şi nu se întrezăreşte nicio urmă de Beatrice care să vină în ajutor pentru curajoasa trecere prin tărâmurile pe unde curg nebănuit Aheronul şi Stixul, prin smârcul şi murdăria Flegetonului şi a îngheţatului Cocit.

Nu vom vorbi, în cele ce urmează, aşa cum v-aţi aştepta poate, despre crima celor doi îndrăgostiţi, despre cum şi-au dovedit înaltele cunoştinte greu dobândite în disecţie sau despre declaraţii naive, promisiuni şi ameninţări. Sunt probleme ce ar trebui ridicate, întrebări care nu-şi găsesc perechea antonimă, însă îi vom lăsa pe alţii să se ocupe de ele. Ceea ce pe noi ne interesează şi ne indispune este acest curat murdar ce se vrea cu tot dinadinsul, această faţadă a respectabilei Facultăţi, greu penetrabilă, greu perturbabilă, ce ascunde în fond urâţenia şi deformarea lumii. La baza acestui haos aparent stă o simplă formă de comerţ cu neclintitoarea-i lege după care funcţionează acest întreg mecanism de fabricare de valori: dă-i şi vei avea, nu ai şi vei plăti. Iar din păcate nu este vorba de fapte de milostenie şi de bună-credinţă, ci de hârtiile făcătoare de minuni ale euro-penilor care îţi îndeasă cu forţa inteligenţă, ambiţie şi răbdare, chiar dacă numai în foi. În acestă lume- pâlnie a înşelăciunii şi a făţărniciei se afundă studentul, deloc timid sau timorat în vederea muncii pe care va trebui să o depună, ci fârteţit întru fărădelegi. Înzestrat cu mult “tupeu” şi căptuşit bine cu toate cele trebuincioase, convins că a găsit soluţia, că a tăiat nodul gordian, face pact cu făuritorii de chei pentru uşi ce nu le-ar fi niciodată accesibile în felul acesta, face pact cu Minos şi cu Cerber pentru a-i uşura traiul în „Infern”, că i s-ar face părul măciucă şi sărmanului Hipocrate de-ar vedea. Şi “multe ape vor seca în albie până când acest pământ să-şi strângă toate sevele” şi să ne scape de duhoarea asta de pe lume, semnul eşecului nostru ca omenire.

Totul se petrece într-o deplină ordine şi linişte, fără griji, fără simţire. E mai simplu ca la pariuri acum. Asistenţii spun cota fiecărui examen şi cum se procedează cu fiecare profesor în parte. Există două moduri: ori e trimis Hermes întru întâmpinare pentru un plus de siguranţă (şi prin acesta notăm că nu le atribuim profesorilor calitatea de zei în măsura în care aceştea au fost reprezentanţii unor valori supreme pentru muritori, ci sublimiem doar partea dionisiacă a acestora ). Cel de-al doilea mod, care a devenit şi cel mai popular între cele două părţi datorită eficacităţii şi lipsei de încredere într-o Atena deghizată, e contactul direct datorat orelor de tutorie, la care studentul apelează pentru a-şi clarifica nelămuririle, ajungând în felul acesta pe foarte preţioasa listă. În faţa acestor informaţii, studentul conştincios ia aminte, bagă la tărtăcuţă dar mai ales bagă în buzunarul cui se ştie. Biochimie, biocel, anatomie, nu-i nicio problemă, orice are o soluţie, care e neapărat mai puţin interesul sau munca. Şi aşa mai departe, dă-i bice calului orb, că te-o trece el mlaştina. Măcar de-ar avea norocul lui Păcala care a vândut vaca copacului şi “scarţ scarţ până marţi”, scarţ scarţ până se înfurie Păcală păcălitul şi taie bietul pom. Însă în mlaştină se cufundă mândrul bostan purtat cu atâta fudulie pe urmeri Şi se mai uită un pansament în maţele pacientului, se mai diagnostichează eronat, se mai secţioneză din greşeala o artera, că vorba omului simplu, intri sănătos şi nu că ieşi bolnav, ci nu mai ieşi deloc. Că de alfel plimbările prin spitale sunt la ordinea zilei. Asta ca să nu mai putem la socoleală că e drum lung şi anevoios, că doar încurcate sunt cărările Domului, să te bage cineva în seamă dacă n-ai mai mult decât cântăreşti. Să revenim.

Trecem de îngerul care îţi suflă în ureche calea cea bună, că s-a mai întâlnit să sufle şi lecţia greşită şi ajungem pe plaiul coruperii. Acesta e spaţiul mioritic în orizontul tulburat al inconştientului studentilor aflaţi de mână cu profesorii în “marea trecere” întru devenire. Acesta e asul ascuns din mânecă, urna cu fund dublu a comuniştilor, calul troian al grecilor. E drept că de multe ori rezultatul e doar un cinci chinuit, dar la fel de adevărat e că la sfârşit diferenţa o fac doar relaţiile şi că se întâmplă din ce în ce mai des să nu obţii nici măcar cinciul, oricâte cunoştinte ai avea şi oricât de bine ai fi pregătit dacă nu urmezi unul din paşii de mai sus. Nu are nici cea mai mică importanţă că tu vrei să studiezi cu adevărat, că tu sacrifici alte lucruri pentru bucuria de a şti. Trebuie şi tu să intrii în rândul celorlaltora. Nu conteză că ai stat toată noaptea treaz sau că ai umplut zece pagini. Dacă nu apari pe listă, eşti pierdut şi nici nu se merită efortul de a te deplasa până la facultate. Dar tu, încăpăţânat îl iei pe NU în braţe şi o ţii aşa ca un dement, ca un nebun. Nu, nu, tu un faci asta, tu nu accepţi aşa ceva. Tu alegi celalata cale, calea grea, dar cea pe care o crezi tu dreaptă. Din păcate eşti doar un Don Quijote rătăcitor printre balauri şi vrăjitori răi care fac totul să pară aşa cum nu e, printre vocile tuturor Sancho care îţi strigă în timpane că sunt mori de vânt, sunt doar mori de vânt şi n-ai cum să te lupţi cu ele. Chiar dacă nu vrei eşti constrâns, şantajat, umilit, pentru simplu motiv că trebuie, că ai zbura din facultate imediat sau cel putin ai repeta acelasi an la nesfârşit. Nu te poţi pune cu ei că doar cine o să te creadă şi atunci chiar poti să-ţi iei adio de la tot. Dar poate nu-i aşa totul, îţi zici şi speri din toate mădularele că nu eşti singur pe calea asta şi că împreuna se poate face ceva. Apoi îţi spui în taină: “ Jur pe toţi zeii si zeiţele pe care îi iau ca martori că voi îndeplini acest jurământ şi poruncile lui pe cât mă ajută forţele şi raţiunea” . Însă studentul care alege calea uşoară în detrimentul celei corecte, e un Ulise pierdut definitiv, adormit de sirenele şirete, cu putinţă minimă de întoarcere. Spunem minimă, nu imposibilă deoarece păstrăm, firavă şi plăpândă, în fundul cutiei Pandorei, speranţa. Speranţa într-o soluţie care credem a fi o supraveghere intensă, atât a profesorilor cât şi a studenţilor pentru a înlătura deopotrivă ispita. Speranţa că mai există valori, că munca e recompensată, că mai are valabilitate proberbul : “Ce sădeşti culegi”, şi cum spunea Cortázar, speranţa că “Nimic nu-i încă pierdut dacă ai în sfârşit curajul de a afirma că totul e pierdut şi că trebuie să începi din nou”.

Advertisement