Soarele ca o meduză roşie îşi subţia tentaculele treptat pe acordurile Boleroului lui Ravel. Lumina difuză, iluzor rozalie, mirosind încă a alcool, cuprindea nisipul şi pe noi câţiva răsfiraţi fără să ne judece, fără să-i pese de noaptea pe care fiecare o purta în stomac ca pe un balon cu heliu. Trăgeam de aţă, luminând prin esofag, faringe şi laringe şi din fiecare plămân ieşea acum o rază mare, aurie şi nouă.