Io şi măştile

duci cu tine o gară părăsită oriunde ai merge

câinii îţi deschid  mâinile zidite în corp

ca o lamă

adulmeci şi tu labele ce se suie pe tine

închizi ochii şi te crezi în faţa spectatorilor

te înfăşori  în privirea lor udă

şi încerci să te desparţi de mirosul tău

de ziua stătută care s-a înghesuit lângă tine

ca un bărbat incomod în tramvai

ce-şi freacă  mâna de blug

în faţă

o doamnă cu unghiile roşii

înşiră ceva  pe o foaie

şi nici nu ştii

că venele tale curg prin cuvintele ei

Io si surorile

În podul casei Io
n-ai voie să urci
niciodată

sunt lucruri ce
trebuie să rămână aşa
neştiute de nimeni

dar să ştii că în podul casei
păpuşile nu mai sunt păpuşi
nici bicicleta tatei nu mai e bicicletă

dacă păşesti pe prima treaptă
simţi deja un mâncărici în talpă
dar Io, să nu calci niciodată prima treaptă
a doua scârţâie şi tresari
iar la treia te ameţeşte o ceaţă plină
ţi se face somn şi nici nu mai ştii
că ai ajuns acolo
Io tu să nu începi să uiţi
să cobori treptele înapoi cu spatele
să nu te ţii de balustradă

dar Io, să nu mergi niciodată în pod
căci dincolo de uşă e Păzitorul
şi nimeni, niciodată
n-a trecut de el.

Io şi râul

Ai făcut din ziare vaporaşe
şi ai plecat în picioarele goale
să le dai drumul pe râu
căci fiecare va salva un înecat
aşa îţi vei răscumpara greşelile

pentru fiecare salvat arunci
câte-o piatră
ca schimb râului

Mâine Io,
când ai să te duci la râu
vei fi tu piatra din urmă
şi din picioarele tale desculţe
vor creşte alge

atunci Io,
voi trimite vaporul
pe nu l-ai mai terminat.

Io

Lasă, Io,
lasă să cadă ploaie
să se facă noroi
şi aşteaptă
sapă o groapă mare
dar nu pune frunze deasupra
plângi apoi
plângi, dar singură
nu-ţi fie teamă de ce cei ce au să te întrebe
scoate toate rădăcinile putrede
şi înconjoară-te de mirosul lor
nu privi păsările nu-ţi fie frică
aruncă-te în groapă
şi pune rădăcinile înapoi,
îngroapă-le din nou în pământ
cât mai adânc
cât mai adânc

Io2

Cum ai putut , Io
să închizi toate uşile
toate ferestrele
şi ba-te vân-tul frun- ze-le
Io,  şi tu ai uitat că nu mai eşti acolo
nu te mai poţi ascunde
să te legeni
nu-ţi mai poţi spune poveşti
să adormi
eşti singură de-acum Io
şi pe drum nu e niciun grăunte
să te ajute
niciun fir nu ţi se întinde
e doar ceaţă şi mult pustiu
cum ai putut să te gândeşti
că ai să găseşti păsări
acolo unde ai îngropat pene?
au putrezit Io laolată cu frunzele
din care n-au ieşit copaci
şi nu cântă nimeni
şi nu e umbră niciunde

eu plec
şi în loc de cuvinte
îţi las pietre la uşă
să ştii că am bătut
şi n-am mai găsit pe nimeni.