Posts Tagged ‘tren’

Bilet pentru Corydon

sunt cea mai fricoasă femeie din oraşul acesta

e greaţa de vină şi plictiseala de ea

pe străzile pline nu ies

un somn de chinez m-a învârtit câteva zile

şi revolta îmi dăunează sănătăţii mai ceva ca alcoolul

întind o mână peste mâinile hibride

şi aprindem o ţigară pe care o ţinem toţi între degete

cartofii colţuroşi prind  atunci aripi în stomacul meu bolnav

în venele mele se plimbă câini de vânătoare

pregătiţi să rupă orice

dar îmi e frică  şi de ei

barmanii poate ei sunt singurii care mai au încă mâini de lut

dar asta nu o să schimbe nimic

am să cânt în gară

până se vor ciocni trenurile

şi din gura mea

o să iasă cerneală roşie

câinii o vor linge până la aburi.

Spre casa…

Azi e altă zi. Azi plec acasă. Bagajele stau pe jos în cameră ca nişte animale de casă tăcute şi dolofane. Bine că mai am timp să-mi beau cafeaua.
Parcă aş vrea să-mi cumpăr ceva bun de mâncat.
Sunt în tren. E frig, că aştea nu bagă încă căldură. Poate din 2010. Pute, suntem mulţi şi înghesuiţi. Din bagajele atârnate pe grilaj ne curge in cap zăpada floaşcă care se topeşte. Punem hârtii, ştergem cu şerveţele. Parcă mi-e somn şi parcă n-aş dormi. Controlorul a trecut deja şi am reuşit să-mi găsesc biletul la timp, după ce s-a întors a doua oară.
Am ajuns în Gătaia. Asta e staţia mea preferată, pentru că pot fuma în linişte o ţigară. Mirosul de brânză, varză şi alte chestii oribile mă urmăreşte până cobor din tren.
Viv-a vis stau cinci studenţi pe patru scaune şi mânâncă perniţe viva. Eu aş mânca un hamburger din ăla enorm. Ieri mi-am luat unul. Cel mai trist mâncat de hamburger din viata mea. Îmi îngheţau dinţii în pâinea rece. Carnea n-o şimţeai şi era fără sosuri deşi la întrebarea „cu ce să fie?” am răspuns „cu de toate”.Jumătate din el era pâine goală cu miros de carne. Nu aveau presă şi cifla a scos-o din frigider. Măcar de-ar fi fost cald afară, hai mai înţelegeam.
Am vorbit cu mama la telefon: mă aşteaptă tata în gară, că nu poate scoate maşina din parcare din cauza zăpezii. I-am zis să-mi facă mici de mâncare, că dacă-i ziceam că vreau hamburger era rău înspre nesimţire.Adică, vin acasă după atâta timp şi îmi cer să-mi facă hamburger. Zău, aşa. Aştea de lângă vor să se joace monopoly pe laptop, colega mea doarme cu capul pe ghiozdan.
În curând mi se termină bateria de la laptop. Asta numai vancanţă n-o să fie. Presimt. Bine măcar că au tăiat porcul săptămâna trecută. Opps, se ridică băiatul din faţa mea şi bănuiesc că trage cu ochiul la ce scriu. Are o iubită şi îşi spun puiu încontinuu. Ea are o sliclă de apă la 2 litri şi mie mi-e sete. Am ajuns în altă gară. Mai puţin ajungem în Bocşa şi de acolo greu ieşim. Mă duc să fumez o ţigară. Low batery , îmi comunică discret, din colţul gurii. Îi răspund şi eu. Acum îmi dau seama că s-a făcut mai cald şi pot să-mi dau jos paltonul. Mai avem jumătate de oră. Acum cred că doar 25 de minute.
Bine măi, nu te mai chinui. Rămâi în ignoranţa ta.