El a rămas pe vapor

Nu te mai aştept. Ar fi în zadar şi a început să plouă. Vinul fiert abureşte geamul. Desenez un cerc şi mă uit prin el: un câine ud fuge, autobuzul se opreşte în staţie, se ciocnesc umbrelele, eu nu am umbrelă, am uitat-o anul trecut într-un magazin, şi de deasupra nişte ochi umflaţi mă privesc. Patru ore dormite…Şi tot ce îmi amintesc e o legănare pe mare cu vaporul cât stăteam în grădină, cu ochii închişi în palme, şi pipăiam trunchiul copacului şi masa cu cănile de cafea şi nucile verzi pe care le-ai scuturat cu băţul, ne plimbam pe vaporul din lemn când a început furtuna şi ne clătinam, de abia ţinându-ne pe picioare. Eu ţipam şi râdeam în acelaşi timp. Până ce tu ai căzut alunecând pe lemnul ud şi eu încercam să-ţi leg sireturile. Mă strigai şi niciodată nu te-am iubit mai mult decât atunci când ud, pe vaporul acela mirosind a pădure după ploaie, cu fulgere ce arătau şiroaiele de apă din părul şi hainele tale rupte, iar tu împiedicându-te de-o creangă, îţi juleai genunchiul ca un copil mic şi bezmetic. Râdeai când eu am început să-ţi îngrijesc rana cu tărie, singurul pansament ce se găsea pe vaporul ăla nenorocit.

-Radu, poţi să vii, te rog? Cât face?
-3 lei. Pleci pe ploaia asta?
-Da. Plec, i-am răspuns fără să-l privesc în ochi, sunt obosită.
-Stai putin. Ţine, a uitat-o cineva mai demult aici şi nu a mai venit după ea. Ia-o, eu am umbrelă.

Advertisement